Ce este Terapia Centrată pe Persoană/Client?

Psihoterapia centrată pe persoană a fost dezvoltată de către Carl Rogers (1902 – 1987), unul dintre cei mai marcanţi psihoterapeuţi umanişti, ȋn perioada anilor 1930 şi 1940 când ȋncerca să ȋşi formuleze propriul stil terapeutic, un stil radical diferit de abordarea analitică. Convingerea fundamentală a lui Rogers era aceea că persoana/clientul ştie ce este mai bine pentru el/ea, ştie ce ȋl face să sufere şi, la finalul analizei situaţiei, este cel care ştie cum să procedeze ȋn continuare ȋn cel mai bun mod.

Abordarea centrată pe persoană are ca scop facilitarea accesului la propriile resurse de auto-ajutare, abordarea relaţiilor, comunicării, ȋnţelegerii şi creativităţii. Aceasta constituie de asemenea un set de atitudini, valori şi o filosofie de viaţă ce pot fi aplicate ȋn orice context ȋn care creşterea şi dezvoltarea persoanelor este ȋn prim plan, cum ar fi ȋn şcoli şi facultăţi, management, comunicarea interculturală, explorarea conflictelor, ş.a.

O altă particularitate a psihoterapiei centrate pe persoană este aceea că, aşa cum considera Rogers, oamenii care vin să ceară ajutor nu sunt bolnavi aşa cum sunt pacienţii din spital. Rogers credea că toţi oamenii sunt persoane responsabile, care au potenţialul de a-şi gestiona propria viaţă, posedând propriile resurse pentru creştere şi dezvoltare.

Una din principalele preocupări ale terapeutului centrat pe persoană este de a transmite convingerea că puterea de a schimba se gaseşte ȋn clientul său şi nu ȋn terapeuţi sau tehnicile acestora, o atitudine cultivată ȋncă de la ȋnceputul relaţiei terapeutice. Terapeutul se concentrează pe a ȋncerca să ȋnteleagă persoana care se află ȋn faţa sa, atât ȋn ceea ce spune, cât şi ȋn ceea ce simte, fiind atent la toate formele de comunicare: cuvinte, tonul vocii şi alte indicii nonverbale.

“Inţelegerea empatică profundă” este un element care lipseşte ȋn majoritatea relaţiilor de zi cu zi, ȋn schimb este una din calităţile ce fac ca relaţia terapeutică să difere de alte relaţii. A fi profund ȋnteles ajută la disiparea sentimentelor de izolare şi ne conferă curajul de a ne exprima mai multe gânduri şi sentimente. În 1986, Carl Rogers sublinia importanţa empatiei aşa cum o vedea el:
“In mintea mea, empatia este ȋn sine un agent vindecător. Este unul dintre cele mai puternice aspecte ale terapiei pentru că realizează, confirmă şi aduce chiar şi pe cel mai inspăimantat client ȋn rasa umana. Dacă o persoană este ȋnteleasă, aceasta aparţine.”
(Person-Centered Review, 2, 125-140)
Alt aspect important ȋn relaţia terapeutică este “acceptarea pozitivă necondiţionată”, ce presupune că terapeutul ȋl ascultă şi arată că ȋi pasă de client ca individ unic, important şi valoros. Acceptarea pozitivă necondiţionată nu presupune ca terapeutul să fie de acord cu tot ce face clientul său, ci că terapeutul ȋntelege şi acceptă oamenii, pe cât se poate, fară a-i judeca, ca fiind imperfecţi şi ca ȋncercând a se debarasa de comportamentele distructive, adresându-se esenţei umane prezente ȋn noi toţi, chiar dacă acesta se poate să se fi deteriorat foarte mult.

Un alt element fundamental este “congruenţa terapeutului” (exprimarea sentimentelor ȋntr-un mod disciplinat), sau autenticitatea acestuia, ȋnsemnând că terapeutul ȋncearcă să fie sincer (autentic) ȋn faţa clientului, respectându-l pe acesta ca o persoană ȋn drepturile sale cu care iniţiază o relaţie ‘de la egal la egal’.

Atitudinea terapeutului centrat pe persoană este una de conectare cu clientul ȋn feluri care transced simplul fapt de a arăta interes profesional. Terapeutul este pregătit să fie ‘miscat’ de client, de a-i răspunde ca de la o persoană la alta şi să arate preocupare şi grijă reală. Este foarte important ca terapeutul să fie conştient de sine ȋn relaţia cu clientul, conştient de gânduri, sentimente şi emoţii.

În terapie este de asemenea foarte importantă ȋncrederea ȋn psihoterapeut, ȋncredere castigată pe masură ce clientul realizează că nu există manipulări şi că acceptarea nu este condiţionată de comportamente ce necesită aprobare. Deschiderea faţă de ei ȋnşişi a terapeuţilor ca persoane şi disponibilitatea acestora de a se deschide faţă de clienţi face parte din procesul caştigării ȋncrederii.

Clientul deţine ‘frâiele’, terapeutul nu ȋncearcă să directioneze dialogul prin intrebări menite să provoace anumite discuţii. Aceasta este o caracteristică principală a terapiei centrate pe persoană, asa cum a văzut-o Rogers, aceea de a nu oferi niciun sfat, sau de a interpreta afirmaţiile clientului, ȋn plus neexistand o ‘căutare de diagnostic’ al clientului sau stării sale, cu o atitudine foarte sceptică ȋn ceea ce priveşte etichetele de orice formă.

Cele trei caracteristici ale terapeiei centrate pe persoană – empatia, atitudinea pozitiv-neconditionată şi congruenţa – pot fi privite ca atitudini afişate de către terapeut, ele nedescriind tehnici, focalizarea fiind pe relaţia client-terapeut (aceasta neȋnsemnând inexistenţa unor aptitudini reale ȋn abordarea centrată pe persoană).

Terapeutul centrat pe persoană are ca scop ȋntelegerea clientului din cadrul acestuia de referinţă; este explorator şi sondează, ȋn contrast cu a fi dogmatic şi a diagnostica; este econom ȋn folosirea limbajului; foloseşte reflectarea pentru a verifica ȋntelegerea; este cald şi imbietor, ȋnsă nu copleşeşte sau devine prea sentimental; realizează un raport şi o alianţă funcţională; tinde spre a fi autentic, deschis şi real; este implicat ȋn relaţia cu clienţii săi dar nu se lasă copleşit de aceştia; caştigă ȋncrederea prin a fi deschis fară a judeca; construieşte o relaţie printr-un ‘fel de a fi’, nu prin tehnici şi metode; nu directionează sau decide conţinutul terapiei; ȋncurajează un proces mental şi cooperarea.

Un alt concept fundamental al terapiei centrate pe persoană este “tendinţa la actualizare”, universală ȋn toate organismele vii. Prin aceasta se presupune că există o capacitate ȋnerentă a tuturor organismelor de a se ȋndrepta către o funcţionare pe cât se poate de completă.

Teoria personalităţii formulată de Carl Rogers propune modelul copiiilor, care intră ȋn această lume perfect congruenţi, atunci când experienţele din noul mediu constituie realitatea acestora. Natura umană este privită ca fiind fundamental constructivă iar oamenii sunt motivaţi de cautarea adevărului ȋn detrimentul ‘jumătăţii de masură’ sau minciunii. Autoaprecierea pozitivă este vazută ca o nevoie umană de bază şi oamenii ȋncearcă pe cât se poate să se dezvolte şi protejeze pe sine indiferent de dominanţa circumstanţei interne sau externe.

Terapia centrată pe persoană este o explorare sensibilă a lumii interioare a persoanei, o retrăire ȋntr-o relaţie sigură şi caldă a acelor lucruri care ne-au rănit sau lezat. Este eliberarea energiei constructive, energie care nu mai este folosită ȋn alimentarea defenselor şi mentinerea unui ‘self fals’, ci facilitează experienţierea bucuriilor şi ȋntristărilor vieţii ȋntr-un mod creativ şi autentic.

Carl Rogers a fost ȋntotdeauna de părere că oamenii se află ȋntr-un “proces continuu de devenire”, aceştia nefiind ȋn totalitate rigizi sau fixaţi ȋntr-un anume stadiu al dezvoltării din care este imposibil de scăpat. Pentru a deveni pe deplin funcţional este nevoie de un proces ȋn care să devenim mai congruenţi şi mai constienţi de noi ȋnsine ȋn relaţie cu alţii şi cu mediul ȋn care trăim. Aceasta implică a deveni mai ȋncrezător ȋn experienţele şi sentimentele proprii şi mai puţin dependenţi de raţionamentele altora.

Scopul abordării centrate pe persoană este acela de a scoate ȋn evidenţă importanţa experienţei fiinţei umane şi a realităţii sale subiective, de asemenea provocând fiecare persoană la a-şi asuma responsabilitatea pentru propria viaţă şi să aibă ȋncredere ȋn propriile resurse interioare care sunt disponibile tuturor celor care sunt pregatiţi să urmeze lunga cale a conştientizării şi acceptării de sine.

 

Surse: What is Person-Centered Therapy? A personal & Practical Guide – Tony Merry and Bob Lusty; Person-Centered Counseling in Action – Second Edition, Dave Mearns & Brian Thorne
Coordanatori: Ileana Botezat-Antonescu si Georgeta Niculescu

Cabinet Individual de Psihologie Botezat-Antonescu Radu 2024 | Developed by Bluzz Version